Interviu Work-Life Balance cu Leila Popovici, HR Manager, AMA Romania

Dynamic HR este compania care de 5 ani la rand, pune accentul pe unul dintre cele mai puternice elemente motivationale in mediul de business contemporan, si anume grija fata de angajati, organizand an de an, Gala Work-Life Balance, un eveniment unic ce face cunoscute proiectele de well-being si premiaza managerii dedicati unor astfel programe. Interviurile Work-Life Balance au aparut din dorinta de a face si mai cunoscut conceptul de work-life balance si de a sustine elemente importante, precum: nutritia, sportul, relaxarea sau implicarea in comunitate.
AMA (Advanced Mobile Applications) este un dezvoltator independent si editor de software de divertisment interactiv pentru mobil, console, calculatoare sau televizoare. Compania a fost fondata in anul 2004 de catre Christian Guillemot, organizatia avand birouri in Romania, Franta, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii.
Leila Popovici, HR Manager in cadrul companiei AMA, ne relateaza astazi mai multe detalii asupra conceptului work-life balance din perspectiva organizatiei.
1. Ce inseamna work-life balance in viziunea dvs.?
Leila Popovici: Work-life balance inseamna sa ai o viata echilibrata incurajata de un cadru de munca in care se respecta nevoia oamenilor de a fi sanatosi, de a evolua pe plan profesional si personal si, nu in ultimul rand, de a avea timp sa se bucure de familie, prieteni si hobby-uri. In acest context, angajatorul are responsabilitatea de a constientiza aceste nevoi si de a crea timpul si spatiul care sa permita oamenilor sa mentina acest echilibru.
2. Credeti ca un angajator se poate implica in viata echilibrata a angajatului? Daca da, cum ar putea sa o faca?
Leila Popovici: Atat timp cat o persoana petrece 8 sau 9 ore la birou, angajatorul are cu siguranta multiple ocazii prin care sa se implice.
Pe de-o parte, angajatorul poate organiza activitati de informare prin care angajatii invata mai multe despre componentele unei vieti sanatoase. Din experienta noastra, am observat ca activitatile de tip workshop si curs ajuta angajatul sa fie mult mai constient de aspectele care il pot face mai echilibrat si mai fericit, oamenii incep sa vina cu idei si sa se incurajeze unii pe altii. De-a lungul timpului am abordat diverse subiecte ca, de exemplu, nutritia sanatoasa, ergonomia sau comunicarea in echipa.
Pe de alta parte, angajatorul poate dedica resurse catre organizarea de activitati practice si de a oferi beneficii lunare angajatilor pentru a sprijini o viata echilibrata. Angajatii AMA se bucura de acces gratuit la o sala de sport si spatiu de relaxare in incinta sediului, fructe la birou, pauze de masa si un program flexibil ce le permite tuturor să isi desfasoare munca fara sa neglijeze si alte parti importante ale vietii. Aceste beneficii ii ajuta sa isi mentina sanatatea fizica si mentala. De asemenea, am avut activitati care s-au bucurat de o mare popularitate in randul angajatilor si au avut ca efect „deconectarea” de la munca de birou: Saptamana Altfel, in care angajatii se bucura de activitati si jocuri in aer liber sau zone dedicate din spatiul de lucru, dupa-amiaza de ceai, atelierul de creatie florala cu ocazia zilei de 8 Martie sau pranzul in echipa din ultima zi de vineri a fiecarei luni.
Fie ca muncim cu dedicare in proiecte inovatoare sau facem smoothie-uri delicioase la birou, AMA reprezinta pentru noi definitia unei echipe fericite si echilibrate.
3. Cat de mult considerati ca activitatea de la locul de munca este influentata de calitatea vietii angajatului?
Leila Popovici: Implicarea, proactivitatea, productivitatea - toate acestea sunt influentate de calitatea vietii angajatului. Atunci cand esti un om echilibrat si fericit se reflecta in mod pozitiv asupra muncii pe care o desfasori. Unii dintre angajatii companiei au copii, altii au grija sesiunilor de examene. Angajatorul trebuie sa ia in calcul faptul ca viata oamenilor nu se limiteaza doar la acele ore petrecute la birou si sa dea dovada de flexibilitate si creativitate in sustinerea unui echilibru sanatos.
4. Au existat cazuri in care un angajat a cedat din cauza incapacitatii de a face fata atributiilor sale? Cum s-a manifestat?
Leila Popovici: AMA nu a cunoscut pana acum astfel de cazuri. Sustinem o comunicare deschisa prin care sa se rezolve orice dificultate inainte sa se ajunga la astfel de situatii complicate. Pot spune ca departamentul de resurse umane are usa deschisa si la propriu si la figurat, iar oamenii s-au obisnuit cu ideea ca pot veni la noi cu eventuale probleme personale sau profesionale.
5. V-ati aflat vreodata in situatia de a fi nevoiti sa ii oferiti unui angajat un concediu fortat pentru a se relaxa?
Leila Popovici: Nu am fost niciodata in aceasta situatie, am incercat sa le prevenim si sa luam masuri inainte sa ajungem la acest pas.
6. Va rugam sa ne mentionati ce activitati desfasoară angajatii dvs. pentru a se relaxa in momentele tensionate de la locul de munca?
Leila Popovici: Chiar si in perioade de lucru mai aglomerate, angajatii AMA apreciaza importanta pauzelor de pranz in care sunt liberi sa aleaga singuri cum isi petrec timpul. De obicei oamenii joaca boardgames sau Rummy, citesc carti sau reviste din biblioteca AMA, au grija de broasca testoasa a companiei si de mica noastra gradina de fructe si legume in jardiniere sau pur si simplu stau de vorba in zona de relaxare.
7. Ce recomandari aveti pentru mentinerea echilibrului intre viata personala si profesionala?
Leila Popovici: Pentru a mentine acest echilibru credem ca fiecare dintre noi poate sa isi aleaga activitati de relaxare atat in timpul programului de lucru, cat si in afara lui. Am observat ca introducerea unui program flexibil a ajutat mult si e ceva ce recomandam cu incredere. Angajatii evita astfel monotonia si presiunea care pot interveni in cazul programului de tip „9 to 5”.
De asemenea, setarea unor obiective clare si rezonabile pentru munca angajatilor ajuta in reducerea nivelului de stres si a numarului de situatii conflictuale. In plus este nevoie mereu de sustinere din partea management-ului care detine un rol vital in gestionarea de resurse si stabilirea unor directii pentru fiecare echipa.
Sugestia noastra pentru angajati, dar si pentru oamenii de resurse umane si management este sa intelegem ca noi toti avem un rol in crearea unui mediu de lucru benefic, bazat pe intelegere, oferirea de ajutor si comunicare continua si ca trebuie sa actionam in acest sens.


